Residenz

Forumul locuitorilor din Residenz
It is currently 24 Oct 2018, 01:11

All times are UTC - 6 hours [ DST ]




Post new topic This topic is locked, you cannot edit posts or make further replies.  [ 1 post ] 
Author Message
PostPosted: 11 Jan 2010, 11:23 
Buna ziua dragi vecini,

Incerc sa scriu aici (si cu permisiunea dvs. voi edita din cind in cind, in functie de nevoile fiecaruia) un mic ghid de utilizare a acestui forum. Ma adresez in special celor care nu sunt familiarizati cu forumurile de discutii si/sau cu comunicarea pe internet in grupuri mari, prin topice, posturi si poll-uri.
Acest forum poate fi un instrument de comunicare foarte bun, daca invatam cu totii sa-l folosim. Stiu ca la noi in complex nu locuiesc doar tineri pasionati de internet, ci si oameni pentru care net-ul si astfel de discutii sunt o noutate. Iertati, deci, multitudinea de amanunte. Daca vi se pare neclara exprimarea, va rog sa-mi semnalati la andreea.nedelea@gmail.com sau prin private message din acest forum (o sa va zic si cum functioneaza).

Incercam ca (si) acest forum sa fie o oglinda a vietii noastre reale din cartier, cu partile ei bune. Ne putem sfatui pe nenumarate chestiuni, ne putem certa pe altele, ne putem informa despre noutatile din cartier, oras, imprejurimi, ne putem impartasi impresiile de vacanta prin posturi si poze. Sunt de parere ca vom convietui cu atit mai bine cu cit ne vom cunoaste mai bine.

1. Glosar de termeni

Topic/subiect = o succesiune de posturi care se identifica printr-un titlu. Se poate traduce prin tema de discutie. Este preferabil ca titlul topicului sa fie cit mai relevant pentru tema in discutie, pentru a evita pe cit posibil off-topic-urile, sau devierile de la subiect.
Post = raspunsul fiecarui user inregistrat la tema. Pentru a posta exista doua modalitati:
a) prin apasarea butonului Reply (scris cu rosu imediat sub postul anterior), care deschide o fereastra in care se poate scrie. Prin apasarea butonului submit, postul va fi trimis si publicat.
b) prin apasarea butonului Quote (sau Citare), din coltul dreapta sus al ferestrei postului. Aceasta comanda va deschide o noua fereastra, care va contine citarea postului anterior (citatul poate fi modificat, pentru a pastra doar o parte din acesta, relevanta pentru cel care citeaza), cu numele autorului initial. Sub citatul respectiv se va afisa textul. Atentie: nu modificati ce scrie intre paranteze drepte, pentru a nu afecta afisarea postului publicat. Pentru a previzualiza, inainte de postare, textul dvs., puteti apasa butonul Preview, aflat linga cel de Submit, sub fereastra de editare. Aceasta optiune de raspuns poate fi utila in cazul in care dupa postul pe care dorim sa-l citam mai sunt replici ale discutiei, dar nu sunt relevante pentru replica noastra.

2. Inregistrarea si eliminarea de pe forum

Pentru a putea posta replici si a deschide noi topice, este nevoie de inregistrarea pe forum. Pentru aceasta se apasa butonul Register, aflat in partea dreapta sus a ferestrei forumului, sub header-ul de titlu, pe fond bleu deschis. Se va deschide o fereastra in care se pot citi, in engleza, regulile generale ale unui forum, care in mare se traduc astfel: userul se obliga sa nu posteze vulgaritati, obscenitati (scrieri sau poze), mesaje de ura sau care indeamna la ura. Sanctiunea pentru aceste postari si/sau comportamente este, ca masura finala, bannarea (inactivarea temporara sau permanenta a contului de utilizator si la imposibilitatea de a posta de la IP-ul respectiv, cu acest cont sau cu altul). Administratorul forumului (pentru moment eu si Radu Preda) va lua masurile cuvenite si le va pune in practica. Dar, avind in vedere ca acesta este un forum de discutii intre vecini, nu ma astept sa avem astfel de mesaje. Atentie, sa nu se inteleaga ca extindem exagerat sfera vulgaritatilor. O injuratura de naduf si un mesaj cu ironie, chiar daca poate parea jignitor, nu duce automat la eliminarea de pe forum. Nu m-am gindit la ierarhia sanctiunilor. Nu cred ca este cazul. Dar masurile nu le voi lua eu sau Radu de capul nostru: e nevoie si de opinia celorlalti proprietari.
De aceasta fereastra se trece prin apasarea butonului I agree to there terms, aflata in partea de jos a ecranului. Apasarea butonului alaturat, I do not agree to this terms duce la imposibilitatea crearii unui cont de utilizator si la imposibilitatea lecturarii unor sectiuni din forum. Procedura inregistrarii, in acest caz, poate fi oricind reluata si finalizata.
Dupa acest pas urmeaza inregistrarea propriu-zisa, prin completarea unui formular. In acest formular exista cimpuri obligatorii: username (numele real, de preferinta), adresa de mail, parola aleasa si adresa. In cimpul de adresa vom trece blocul si apartamentul. Pentru a evita inregistrarea automata a unor bots (roboti) trebuie transcris si confirmation code care se vede in imaginea din josul paginii. Butonul submit finalizeaza inregistrarea. Tot ca masura de siguranta contul inregistrat nu este automat validat, aceasta procedura se face manual de catre administrator, care este notificat de forum printr-un mail la fiecare noua inregistrare. Veti primi pe mail notificarea cativarii contului si din acel moment va puteti loga prin butonul Login, aflat tot in partea de sus a forumului, linga Register.


3. Personalizarea contului de utilizator


Odata inregistrat si activ, contul poate fi personalizat. Pentru a face asta, apasati butonul User control panel din partea stinga sus a ecranului, sub header. Se va deschide o fereastra cu 6 submeniuri: Overview (statistici despre posturi, administrare drafturi si topice preferate etc), Profile (personalizare prin adaugarea de mijloace de contactare si date personale: MSN, ym, ICQ, website/blog, domiciliu, hobbies, zi de nastere), Board preferences (personalizarea modului de scriere si afisare a posturilor, a mesajelor private etc), Private message (gestinarea folderelor de mesaje), Usergropups (vizualizarea grupurilor din care face parte userul. Fiecare grup de useri are permisiuni diferite acordate de administrator si numai liderul de grup, moderatorii sau administratorii pot administra grupul, incluzind si excluzind membri), Friends&foes (prieteni si "dusmani": lista cu userii cu care comunicati mai des si lista cu userii pe care doriti sa-i ignorati permanent. De exemplu, posturile prietenilor apar colorate sau evidentiate in posturi. Aceste liste, care ajuta la comunicarea mai buna cu prietenii si la excluderea celor nedoriti pot fi actualizate permanent prin adaugarea si excluderea de useri).

4. Utilizatorii si permisiunile fiecarui grup

Membrii utilizatori ai forumului se impart in urmatoarele categorii:

Newly registered members: cei proaspat inregistrati. Am ales sa desfiintam aceasta categorie, desi ea apare inscrisa, pentru ca in cazul nostru particular nu credem ca trebuie sa existe vreo diferenta intre cei nou inregistrati si cei inregistrati.
Registered members: aceasta este categoria default a utilizatorilor, din care fac parte toti cei care si-au creat cont si acesta a fost activat de administrator. Permisiuni: acces pentru citire/replicare in toate sectiunile forumului, posibilitatea de a transmite mesaje private, posibilitatea de a initia noi posturi, de a crea poll-uri (sondaje) in toate sectiunile si subsectiunile forumului, cu exceptia celor dedicate anunturilor legate de administrarea complexului imobiliar Residenz (inca nu am delimitat aceste sectiuni, in care vor posta, de exemplu, cei de la RS, PB sau Asociatia de proprietari).
Global moderators: moderatorii de sectiuni din forum. Moderatorii au dreptul sa stearga sau modifice posturi sau sa le mute in topicele dedicate, in cazul in care au fost postate gresit. De asemenea, topicele cu valabilitate temporara (anunturi perimate, chestiuni rezolvate, subiecte care nu mai au valabilitate) pot fi mutate in arhiva, care va putea fi consultata de toti cei interesati, dar nu mai poate fi modificata sau alterata prin postarea de noi replici. Moderatorii pot avea initiative care sa sporeasca numarul de useri care le frecventeaza sectiunea, prin postarea de subiecte noi, crearea de sondaje samd.
Administrators: Sunt acei useri care au, pe linga permisiunile si drepturile moderatorilor, si posibilitatea de a crea noi sectiuni sau de a sterge si comasa vechi sectiuni, posibilitatea de a controla si modifica activitatea moderatorilor, precum si posibilitatea de a altera permisiunile grupurilor de useri si a userilor individuali (exista posibilitatea ca, de exemplu pentru abateri de la bunul-simt in mesaje private, un user sa fie sanctionat prin suprimarea dreptului la mesaje private, fara ca aceasta masura sa afecteze acest drept pentru ceilalti membri ai grupului din care acesta face parte, de exemplu grupul utilizatorilor inregistrati). Avind in vedere ca administratorii au si posibilitatea de a sterge forumul in intregime, acest drept este limitat deocamdata la 2 persoane, eu si Radu Preda. In masura in care este nevoie, se mai poate adauga inca unul sau doi useri cu drepturi de administrare, dar nu mai mult.

5. Facilitati. Polls, private message, avatar, signature.

Polls/sondaje. Pentru a crea un sondaj iata cum trebuie procedat: Se deschide un topic nou. Topicul va avea un titlu si un cuprins, de exemplu "Cum mi-am petrecut vacanta", iar in final va avea atasat un formular de sondaj. Pentru a crea sondajul apasati butonul Poll creation aflat pe linia de sub butonul Submit, in partea stinga jos a ecranului. Scrieti titlul pollului, de exemplu "Voua v-a placut in Mamaia?" si apoi, in fereastra alba de dedesupt, una sub alta (prin tasta enter), optiunile de raspuns (maxim 10). Treceti apoi durata poll-ului (in zile) si lasati nemodificata casuta in care scrie cifra 1, care inseamna ca un user poate vota o singura data in poll-ul respectiv. Cind totul e gata apasati butonul Submit. Odata ce un user a votat in poll, ii va aparea rezultatul acestuia pina in acel moment. Ca in imaginile de mai jos:
Attachment:
resi.poll.1.JPG [104.73 KiB]
Downloaded 316 times
Attachment:
resi.poll.2.JPG [110.96 KiB]
Downloaded 239 times


Private message/mail intern
. Forumul ne ofera si posibilitatea de a trimite mesaje private catre useri. Aceste mesaje, asemanatoare mail-urilor, nu pot fi citite de alte persoane in afara expeditorului si destinatarilor, si se trimit astfel:
in partea stinga sus a ecranului, linga butonul User control panel exista mentiunea 0 new messages. Aceasta mentiune se refera la mesajele private. Apasarea acestui link duce in inbox. De acolo exista butoane cu nume recognoscibile: compose message, outbox, sent messages pentru a scrie mesaj nou, a vedea stadiul transmiterii acestora si mesajele trimise. Exista o limita de 50 de mesaje/inbox, deci daca va apropiati de aceasta limita stergeti din mesajele vechi, pentru a putea primi altele noi. Intocmai ca si la mail-urile obisnuite, se poate trimite acelasi mesaj la maimulti utilizatori. Acestia se pot scrie cu mina sau pot fi scrise citeva litere si apasat butonul View list, care afiseaza toti userii al caror nume incepe cu respectivele litere.

Avatars Prin avatar intelegem o poza care va fi atasata utilizatorului si va aparea de cite ori acesta posteaza. Pentru a pune o poza sau a o modifica accesati submeniul Profile din meniul User control panel. Aceasta optiune va fi accesibila in curind.

Signature Tot in submeniul Profile din meniul User control panel avem posibilitatea sa ne atasam o semnatura, care va aparea de asemenea in post, fiind ultima linie a acestuia (dupa submit). Aici va puteti trece un citat, o cugetare, adresa de blog sau site, meseria, locul de munca sau orice doriti sa promovati vizibil despre persoana dvs.

PS: in masura in care considerati ca nu m-am exprimat suficient de clar sau, dimpotriva, am facut exces de zel cu unele fraze, va rog sa dati reply acestui topic. Am, de asemenea, rugamintea sa postati aici numai ce tine de regulile de utilizare, cu opiniile dvs. de modificare, eliminare sau adaugare. Daca exista vecini care stiu cu ce se maninca php si pot da o mina de ajutor, ramin datoare.


Top
  
Reply with quote  
Display posts from previous:  Sort by  
Post new topic This topic is locked, you cannot edit posts or make further replies.  [ 1 post ] 

All times are UTC - 6 hours [ DST ]


Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest


You cannot post new topics in this forum
You can reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot post attachments in this forum

Search for:
Jump to:  
cron
Powered by phpBB® Forum Software © phpBB Group